ISTORICUL BISERICII

„SF. NICOLAE DUDESTI CIOPLEA I”

Str. Ticus, nr. 1, sect. 3, Bucuresti, cod 032137

Satul Cioplea (poate în vechime numit Ceplea *) este amintit într-un hrisov din 2 iunie 1707, ceea ce înseamna ca era cu mult mai vechi de atât, iar cartierul Balta Alba îsi leaga numele de la una din vitregiile vremii: pe vremea marilor epidemii de ciuma, din secolele XVIII si XIX, cadavrele locuitorilor erau aruncate în gropile din care era luat pamântul necesar producerii de caramida (de altfel, din vechime acolo functionau fabrici de caramida iar, mai târziu, fabrica de ciment Titan), cadavre peste care se arunca piatra de var, ca agent de desinfectie. Când ploua, apa care iesea la suprafata din gropile respective capata culoarea varului aruncat altadata acolo, de si unde numele de Balta Alba.

Prima mentiune documentara a Dudestilor dateaza de la 29 aprilie 1577, odata cu a Vacarestilor. Apoi numele îi mai este mentionat într-o pricina înfatisata de un hrisov al lui Constantin Brâncoveanu, din 2 iunie 1707, când Radu Dudescu se judeca pentru hotarul mosiei sale cu manastirea Radu Voda, egumenita de greci, caci fusese închinata pe la 1613 de chiar ctitorul ei, domnul Radu manastirii Ivir din Muntele Athos.

În „ Memoire historiques et geographiques sur la Valachie ” din 1778, se spune despre Dudesti ca avea o capela de rugaciuni si o casa boiereasca. Probabil ca atunci aparea doar o bisericuta modesta cu rol de capela pentru curtea boiereasca de aici. Numele Dudesti nu poate avea legatura decât cu numele familiei boieresti Dudescu, familie foarte veche, de altfel, în tabloul familiilor de tara. Ca urmare, satul si locuitorii lui au apartinut (poate !) mosiei familiei Dudescu care trebuie sa fi avut o capela pentru nevoile spirituale ale familiei dar si ale satenilor. Un alt istoric, Prof. Nicolae Stoicescu, aseaza cronologic acest locas în chiar vremea lui Matei Basarab (1632-1654): „ satul Dudesti, veche proprietate a familiei Dudescu, va fi avut desigur o biserica înca din secolul al XVII-lea. În planul orasului din 1770 este trecuta o biserica cu numele Dudesti, iar în catagrafia din 1810 se arata ca biserica avea hramul Adormirea si ca fusese facuta de Nicolae Dudescu. Nu stim daca pe acelasi loc a fost zidita, în anul 1820, biserica Sf. Nicolae, de catre Stefanache Hagi Moscu. Darâmata de cutremurul din 1838, biserica a fost restaurata dupa aceea. Arsa în anul 1900, a fost refacuta în anul urmator ”.

Dintr-o catagrafie a Eparhiei Ungrovlahiei din anul 1820, diaconul profesor Niculae M. Popescu nota la 1914, ca în Dudesti existau 56 de case, dintre care de parte barbateasca 56 de persoane, de parte femeiasca 67, 18 baieti si 20 de fete, cu totul 161 de locuitori, „rumâni sau tigani ai Dudescului”.

Pe la 1934, batrânii de cam 90 de ani dadeau marturie ca la anul 1864, anul împroprietariri taranilor din timpul guvernarii Cuza, se gaseau stabilite în Dudesti 77 de familii, toate împroprietarite. Si aveau constiinta clara a provenientei lor de peste Dunare, din satele Sliven si Karnavat. Pâna astazi numele unora dintre urmasii acestora au rezonanta bulgareasca: Sebe, Ruse, Petcu (initial, Petcov), Stoian, Ghetus, Ivan, Vâlciu (vine din denumirea türcica „vâlc”, care înseamna lup, de unde si numele de Vâlcea, unde stapânise – sa ne amintim un prim voievod Farcas), deci un nume propriu nordului Dunarii, s.a.
 

Revenind la biserica satului Dudesti, în catagrafia citata mai sus se spune ca „ biserica este de zid tare, cu hramul Adormirea Precistei, facuta de raposatul Nicolae Dudescul pe mosia dumnealor, înzestrata cu vestminte de matase vechi, cu cartile toate deplin . În aceasta biserica se afla popa Tanase sin (fiu al lui) popa Stoian de 50 de ani, de neam rumân, fecior de preot, preotit la leat 1798, decembrie 20 pe numele satrului Dudesti ”. Din catagrafia confruntata cu mai vechea pisanie a bisericii (azi pierduta), rezulta ca înaintea bisericii actuale a existat o alta biserica, ctitorie a Dudescului, cu hramul Adormirii, iar în locul ei, pe la 1820 sau cu ceva timp înainte, a fost construita actuala biserica de catre un Stefanache Hagi Moscu, adaugându-i-se un al doilea hram, al Sf. Nicolae, ambele praznuite pâna nu demult. Actualmente, biserica nu tine decât hramul Sf. Nicolae. În pisanie, pusa dupa 1900, când biserica fusese refacuta în urma unui incendiu, nu se face vorbire de numele Dudescului. Faptul ca în localitate nu se afla nici o alta urma a existentei vreunei alte biserici, identificabile prin asezarea unei cruci pe urmele eventuale ale unui altar, duce la concluzia ca biserica Dudescului este una si aceeasi cu biserica pomenita la 1820. Cu alte cuvinte, biserica de la 1820 a fost cladita pe locul vechii biserici a Dudescului.

La 1900, un incendiu foarte violent a nimicit totul într-o noapte, ramânând pâna în zorii zilei doar zidurile care înconjurau un rug imens. Din actele ramase reiese ca biserica fusese asigurata împotriva incendiilor, fapt care a atras refacerea ei într-un timp scurt.

.

Cu acest prilej s-a pus o pisanie noua, al carei text îl citam în întregime: „ Aceasta sfânta biserica cu hramul Sf. Nicolae fost zidita în anul 1820 de familia Stefanache Hagi Moscu, fost proprietar. În anul 1836, s-a distrus de cutremur si s-a restaurat de locuitori, fiind ajutati de administratorul mosiei, numit Stefanache, iar în anul 1900 a fost distrusa de incendiu si în anul 1901, în zilele prea sfintitului mitropolit Iosif Gheorghian, s-a restaurat iarasi, cu staruinta unui pios crestin, Gheorghe Dobrescu, cu milostenia sotiei sale Calita, a evlaviosului Velicu Petcu si a locuitorilor. Acestea s-au facut cu staruinta preotului Petre Vladescu, parohul acestei biserici si prin putinta milosteniei sotiei sale Vasilichia si a domnului primar Nita Elinescu si sotia Matilda, fiind epitropi Gheorghe Petcu si Tanase Ghetu. Ctitori: Gheorghe Dobrescu ”.

Initial, biserica fusese construita sub forma de corabie, forma de azi datând dupa restaurarea de la 1900-1901. Dupa cutremurul de la 1836, mentionat în pisanie, ramasesera zidurile initiale, restaurarea constând din reconstructia turlelor si a acoperisului

 

D upa incendiu, reconstruirea a avut în vedere adaugarea de abside care au dat forma actuala de cruce.

Pâna azi biserica pastreaza zidaria de caramida, din pacate în doua „mâini” datorita faptului ca în vremea comunismului, s-a încercat restaurarea ei exterioara de catre Directia Monumentelor Istorice, fiind începuta lucrarea, dusa la jumatate si apoi abandonata, asa încât o parte a bisericii apare azi restaurata, o alta pastrând caramidaria veche, originala. În ce priveste pictura bisericii noastre, aceasta a fost realizata prin 1984, si apartine marelui pictor Iosif Keber, care a pictat cam sase biserici din Bucuresti.

Cu toate acestea, prin eforturile slujitorilor din ultimul deceniu, Pr. (Paroh) Marius Marcoci, Pr. Constantin Tulpan, Pr. Constantin Matei, Pr. Dr. Ioan Moldoveanu si ajutati de Consiliul parohial si sprijiniti de crestini milostivi, au reusit sa pastreze, sa întretina si sa reconditioneze atunci când a fost cazul sfântul locas. Astfel, în ultimii zece ani s-au facut treptele de intrare în biserica si s-a pavat curtea cu dale de beton, s-au înlocuit usile de intrare în biserica cu unele din lemn sculptat, s-a realizat icoana hramului din mozaic, la intrarea în biserica, s-a schimbat catapeteasma, fiind înlocuita cea veche care se deteriorase cu una noua din lemn de cires cu icoane noi, s-a schimbat integral instalatia electrica, adaugându-i-se sistem de încalzire cu centrala, a fost amenajata curtea, lasata în paragina din vechime. De curând, între 2006-2008, s-a reusit ridicarea unei capele mortuare, împrejmuirea cu zid nou a bisericii si refacerea portilor de intrare, constructia unui centru social-filantropic cu trapezarie (folosita si pt. parastase, hramuri), cât si a unor birouri pentru nevoile administrative, dar si o clopotnita noua. Toate acestea, dupa ce preotii din vechime (Ion Stoenescu, Nicolae Manole, Ioan Tatulescu, Ioan Panoiu, C-tin Popescu, Silviu State) reusisera sa adauge altarului un vestmântar, cât si un pangar la intrarea în biserica.

Azi biserica „Sf. Nicolae” detine si un cimitir parohial în spatele pietei Nicolae Grigorescu, cimitir istoric al carui teren a fost donat imediat dupa 1918 de catre satenii care se întorsesera din primul Razboi Mondial si fusesera împroprietariti, ca si compensatie pentru pierderile suferite, de catre regele Ferdinand, numit cel „Loial” pentru promisiunea ce si-o tinuse în sensul împroprietaririi taranilor.

Asadar, biserica parohiei „Sf. Nicolae - Dudesti Cioplea I” este una dintre cele mai vechi din Bucuresti, înscriindu-se în rândul monumentelor istorice si contribuind de secole la pastrarea identitatii ortodoxe a pastoritilor ei.

* Poate ca numele localitatii sa-i fi fost dat dupa numele vreunei domnite sau boieroaice Caplea, nume întâlnit în istoria noastra ca fiind sotia unui Ghiorma banul, ctitorul bisericii Albe Postavari, fosta pe locul actualului Tribunal, azi demolata în scopul reconfigurarii traseului Dâmbovitei. Biserica lor, cu hramul Sfântului Nicolae, fusese închinata manastirii Simonopetra de la Athos, pe la mijlocul secolului XVI. Printre ctitorii acesteia se numarau postelnicul Ghiorma din Pogoniana si sotia sa Caplea. De aceea, biserica se mai numea “a jupânesii Caplea ” sau a “lui Gheorma Banul” sau “ Alba-Postavari ”-
PAROHIA SF. NICOLAE, DUDEŞTI CIOPLEA I, IBAN: RO58RNCB0075035221130001